Palatul mogosoaia program 2015. STRADA VALEA PARCULUI NR.


Palatul mogosoaia program 2015. Sam - Dum 12:00 - 22:00.

Palatul mogosoaia program 2015 Terasa cu o capacitate de 200 de locuri, poate fi locatia ideala pentru un eveniment in mijlocul naturii, de tip nunta, botez, corporate, team building. palatul mogosoaia Cand spui showbiz te gandesti rapid la celebritate si opulenta. restaurant. Din păcate, domnitorul român s-a bucurat de el prea puţin timp, pentru că în 1714 a fost executat la Constantinopol împreună cu întreagă să familie, averea i-a fost confiscată, iar palatul a devenit han. 2. Apoi, în 1770, în timpul războiului ruso-turc, domeniul a fost distrus parțial, în urmă rămânând doar o parte din zidurile exterioare, pridvoarele și încăperile centrale. com. Complexul conține clădirea propriu-zisă, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia (bucătăria), casa de oaspeți, ghețăria și cavoul familiei Bibescu, precum și biserica „Sfântul Gheorghe” aflată lângă zidurile curții. Complexul conține clădirea propriu-zisă, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia (bucătăria), casa de oaspeți (Vila D'Elchingen), ghețăria și cavoul familiei Bibescu, precum și biserica „Sfântul Gheorghe” aflată lângă Palatul Mogosoaia, Puncte de interes Bucuresti, afla adresa, telefon, website, program si localizare. (IF-II-a-A-15298). Tariful de Castelul Brancovenesc Mogosoaia - acces prioritar . Palatul a fost construit până în 1702 de către Constantin Brâncoveanu în stil arhitectural românesc renascentist sau stil brâncovenesc, o combinaţie de elemente veneţiene cu elemente otomane, stil utilizat anterior şi la un alt palat al PALATUL MOGOSOAIA, terminat de Constantin Brancoveanu in anul 1702 si daruit fiului sau Stefan, a fost restaurat integral de Martha si George Valentin Bibescu in anii 1912-1927. Venim in intampinarea dumneavoastra cu generoasa TERASA a Restaurantului "Palatul Mogosoaia" impreuna cu Salonul "Domnita Balasa" pentru evenimentul dorit, in aer liber. Construcţia, finalizată în septembrie 1702 , conform pisaniei din foişor, păstrate până în zilele noastre, a fost înălţată de Constantin Brâncoveanu pentru a-i servi drept reşedinţă (alături de reşedinţele de la Potlogi, Doiceşti, Brâncoveni şi Sâmbăta de Sus). 24 posts in the Palatul Mogosoaia, expozitie Victor Costachescu. 00, sâmbăta și duminica 9. Două recitaluri cu adevărat inedite au avut loc sâmbătă 9 si duminică 10 mai la Palatul Mogoşoaia, în cadrul ediţiei a IV a a Mogoşoaia ClasicFest, manifestare orgnizată de 2. Situat pe malul unui lac la 15 kilomtri de centrul Bucureștiului, Palatul Mogoșoaia este cea mai rafinată și cea mai bine păstrată dintre reședințele care au fost sub stăpânirea domnitorului Constantin Brâncoveanu (1654-1714), martirul care și-a păstrat credința în Dumnezeu cu prețul vieților celor 4 fii ai săi. (Turnul de veghe de la poarta) (IF-II-a-A-15298). Sunday, July 5, 2015. 0. 0760 90 60 90. Construit la sfârșitul secolului al XVII-lea de către unul dintre cei mai importanți domnitori ai Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, palatul este un exemplu remarcabil al stilului brâncovenesc, un stil arhitectural și decorativ original, care combină PALATUL BRANCOVENESC de la MOGOSOAIA. Va asteptam cu drag ! POVESTE “Va veni o vreme când acest popor, Palatul Brancovenesc de la Mogosoaia a fost devastat in timpul razboiului ruso-turc din 1768-1774 dar si in timpul revolutiei din 1821. STRADA VALEA PARCULUI NR. Palatul Mogosoaia se afla in Judetul Ilfov in localitatea Mogosoaia, la o distanta mica fata de Bucuresti. ro Centrul de Cultură “Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului”, Mogoșoaia, Ilfov. rezervari@palatulmogosoaia. Palatul Mogoşoaia îşi păstrează şi astăzi farmecul şi valoarea. Royal Palatul Mogosoaia, Mogosoaia. 4,131 likes · 179 talking about this · 1,794 were here. Pe timpul verii, aici au loc diverse evenimente culturale, proiecţii de film, spectacole de teatru, concerte, iar în fiecare iarnă este organizat un târg de Crăciun. Organizam evenimente private si corporate. Însă, Palatul Mogoșoaia a fost răscumpărat de domnitorul Ștefan Cantacuzino, revenind apoi lui Constantin Brâncoveanu, nepotul domnitorului, și rămânând în posesia familiei până la începutul secolului XIX. SALON DOMNITA BALASA; TERASA MOGOSOAIA; EVENIMENTE IN AER LIBER; PRORGAM ORAR. După ce familia Brâncoveanu a fost executată la Constantinopol în 1714, palatul a fost luat de otomani care l-au deposedat de toate bogăţiile, transformându-l în han. Primul palat este o bijuterie arhitectonica a celui care a dat tarii stilul brancovenesc si care acum se odihneste la ctitoria sa din Bucuresti, iar al doilea palat gazduieste festivalul Summer Well si se bucura de o istorie bogata si de un Palatul se poate vizita cu doar 6 lei. The palace is situated at 10 km from Bucharest, on the shore of the Mogosoaia Lake, and in the middle of a beautiful garden. Peste 300 de exponate tesaturi, covoare, broderii. În interior puteți vedea numeroase obiecte de artă extrem de valoroase, dar și o parte din istoria familiei Bibescu. 00 – 18. Acesta poate fi vizitat după următorul Pentru perioada 01 nov-31 martie, programul va fi: marți – vineri 9. Terasa restaurantului "Palatul Mogosoaia" va intampina cu un concept Două recitaluri cu adevărat inedite au avut loc sâmbătă 9 si duminică 10 mai la Palatul Mogoşoaia, în cadrul ediţiei a IV a a Mogoşoaia ClasicFest, manifestare orgnizată de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Asociaţia Pro Valores şi Radio România Cultural. Sâmbăta, 16 martie 2024 se va deschide la Galeria Foișor a Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia, prima expoziție personală de pictură a artistei Irina Venera – “Grădinile Venerei“, un eveniment care va bucura publicul până Event in Mogosoaia, Romania by Parcul Mogosoaia and Ambasada Mosului, Targusorul Brancovenilor Mogosoaia on Saturday, December 5 2015 with 1K people interested and 773 people going. Tinere valori muzicale la Palatul Mogosoaia. Palatul Mogoşoaia este o clădire istorică din localitatea Mogoşoaia, judeţul Ilfov, România, aflată la circa 15 km de centrul oraşului Bucureşti. POVESTE “Va veni o vreme când acest popor, care n-a fost cunoscut până acum, va fi luat în seamă. ro In 2015, the band released a second studio album, „Bacovia Overdrive Vol. Restaurat ulterior de Nicolae Brâncoveanu, Palatul de la Mogoșoaia a Palatul Mogosoaia Restaurant & Events, Mogoșoaia, Ilfov. În stânga se intră în pivnița care adăpostește fragmentele de pictură recuperate de la Mănăstirea Văcărești, distrusă de DETALII DE CONTACT. The monastery was built by Mircea the Elder (the grandfather of the famous Dracula) who also made the first documentary attestation of this church in 1408. Scandal pe legea vaccinării obligatorii. Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia găzduiește sâmbătă 2 mai şi duminică 3 mai 2015, de la ora 12, două recitaluri eveniment care au ca partener Institutul Balassi – Institutul maghiar din București. Your first stop on this tour, the Snagov Monastery, is located on an island in the Northern part of Snagov Lake. „Întreg palatul ieşea la iveală din ţărână“ Principesa Martha Bibescu a fost cea datorită căreia palatul şi-a căpătat frumuseţea de care ne bucurăm astăzi, restaurându-l sub atenta supraveghere a arhitectului George Matei Cantacuzino. Palatul Mogoşoaia este o clădire istorică din localitatea Mogoşoaia, judeţul Ilfov, România, aflată la Palatul Mogoşoaia este o clădire istorică din localitatea Mogoşoaia, judeţul Ilfov, România, aflată la circa 15 km de centrul oraşului Bucureşti. În ciuda grelelor încercări la care Palatul Mogoșoaia a fost supus de-a lungul timpului, acesta reușește să reziste, păstrându-se într- o stare excepțională, dând dovadă de o rezistență de fier, Dupa ce a uimit publicul la Palatul Episcopal din Galati, dupa recitalul de duminica 26 mai de la Palatul Brancovenesc de la Mogosoaia, Eva Garet isi va continua turneul dupa urmatorul program: Biblioteca Municipala “Radu Palatul Mogoşoaia a fost ridicat în septembrie 1702 de către Constantin Brâncoveanu pentru al doilea fiu al său, Ştefan. Palatul Mogoșoaia este o clădire istorică și artistică de o frumusețe rară, situată la doar 15 kilometri de București. În prezent Palatul Mogoşoaia găzduieşte Muzeul Tradiţiei Aulice (înfiinţat în anul 2000) şi o colecţie de artă Refăcut, Palatul Mogoșoaia are parte de o nou distrugere în timpul Revoluției de la 1821, când ultimul urmaș al familiei Brâncoveanu, Grigore, a fugit la Brașov, iar Palatul a fost ocupat de pandurii revoluționari. Protagonistii seratei, in care se vor succeda doua recitaluri, 11 thoughts on “ Palatul Mogoşoaia, locul perfect pentru o escapadă în afara Bucureştiului ” Mira 21/05/2013 at 8:28 PM. Poate de aceea atrage si foarte multi turisti; daca în timpul La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, după 1945, palatul a fost naționalizat de Partidul Comunist. (+40) 760 90 60 90. 114 contributions. Palatul Mogosoaia. 16 ianuarie 2021. [] Mogosoaia este, mai mult decat orice altceva, o stare de spirit. Mogosoaia Palace and Snagov Monastery Tour. Palatul Mogosoaia este una dintre reședințele domnitorului Constantin Brâncoveanu, cea mai rafinată și tot odată cea mai bine păstrată, fiind restaurată de f Mogosoaia nu este numai infatisarea unui trecut, dar tot atat si expresia unui prezent viu, marturia unei deveniri. Interior cu arcada (IF-II-a-A-15298). ro. II: Archangelsk”, the second part of the next trilogy called Bacovia Overdrive. Interior cu masa frumos ornata. 00 – 14. 00 În perioda 01 mai – 31 octombrie: marți – vineri 10. Sam - Dum 12:00 - 22:00. 00-17. (Biserica Sfantul Gheorghe - tricolor)(IF-II-a-A-15298). Read more. Va asteptam cu drag ! POVESTE “Va veni o vreme când acest popor, Palatul Mogoșoaia este o clădire istorică din localitatea Mogoșoaia, județul Ilfov, România, aflată la circa 15 km de centrul orașului București. PALATUL BRANCOVENESC de la MOGOSOAIA. Bine de știut. Construit intre anii 1698-1702 de catre Constantin Brancoveanu, palatul Mogosoaia reprezinta un colt de rai, locul unde fugi de aglomeratia sufocanta din capitala, locul unde iti poti petrece o zi intreaga fara sa realizezi cand a trecut. După vizita la Palatul Mogosoaia, vă veți întoarce în Palatul Mogoşoaia a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 120 de ani, trecând apoi în proprietatea familiei Bibescu. 5,187 likes · 1 talking about this · 1,324 were here. sâmbăta și duminică Palatul Mogoșoaia este un monument istoric impresionant situat în apropiere de București, construit în stil brâncovenesc la începutul secolului al XVIII-lea de către Constantin Programul de vizitare al Palatului Mogoșoaia este deschis tot timpul anului, de marți până duminică, vara între orele 10:00-20:00 și iarna între orele 9:00-17:00. Construit in stil românesc renascentist (stil Brâncovenesc), Palatul si Complexul de la Mogoșoaia, îmbină elemente venețiene și otomane, fiind compus din “palatul" propriu – zis, curtea interioară, Turnul Portii, DETALII DE CONTACT. De asemenea, restaurantul nostru este deschis pentru rezervari. Peste 30 de artiști vor urca pe cele 3 scene ale festivalului: Scena Love, Scena Radio Guerrilla și Scena them. Constructia palatului fiind gata aproximativ in anul 1702 de catre Constantin Brancoveanu, in anul 1681 au inceput sa cumpere teren pentru ridicarea constructiei. 2. Event in Mogosoaia, Romania by Parcul Mogosoaia and Ambasada Mosului, Targusorul Brancovenilor Mogosoaia on Saturday, December 5 2015 with 1K people La jumătate de oră depătare de centrul Bucureștiului, Palatul Mogoșoaia se oglindește în lacul cu același nume de vreo 300 de ani. Aflat in imediata apropiere a Bucurestiului, Palatul de la Mogosoaia se numara printre cele mai apreciate obiective turistice din Romania. ro Palatul Mogosoaia si Palatul Stirbey sunt doua destinatii de weekend, pe care le vizitez cu placere de fiecare data cand am ocazia. Aflat in judetul Ilfov, la doar 15 kilometri de capitala, Palatul Mogosoaia este destinatia ideala pentru cei care vor sa paseasca spre o calatorie []. Topul celor mai scumpe nunti din Romania in 2013. Festivalul Fall in Love a ajuns la cea de-a doua ediție, care va avea loc între 2 și 4 septembrie 2022. ” (Narcis Dorin Ion, Mogosoaia – trei secole de istorie) “Mogosoaia este cunoscuta tuturor, in special pentru Palatul Brancovenesc. Categorii Călătorii Etichete Mogosoaia, obiective turistice Bucuresti, Palatul Mogosoaia, turism. Construit de voievodul Constantin Brâncoveanu, acest palat oferă o fereastră spre trecutul opulent al României și servește drept destinație de vis pentru cei care apreciază Cât timp a fost în proprietatea Marthei Bibescu palatul a fost vizitat de personalități precum Charles de Gaulle, Marcel Proust, Nicolae Iorga, Regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei, Regele Carol I al României, Regina Maria a În perioada 6-30 noiembrie 2022, la Centrul de Cultură “Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” Mogoșoaia, va avea loc expoziția de pictură intitulată „Icoane pe sticlă – ferestrele credinței”, colecționare și artiste Mogosoaia Palace is a wonderful example of Romanian renaissance style – here is called brancovenesc style. Its release was preceded by „Music in Songs”, a song with a video in which the members of the band appear alongside several known Romanian actresses, like: Ana Ularu, Diana Cavaliotti, Andreea Vasile. Dacă domeniul poate fi vizitat în voie, gratuit, este bine de știut că, la dispoziția turiștilor este pus și Muzeul Mogoșoaia. Restaurari si conservare. Impreuna cu Salonul "Domnita Balasa" venim in intampinarea dumneavoastra Eveniment organizat de Colegiul National de Muzica George Enescu din Bucuresti la Palatul Mogosoaia. Admira pe viu istoria propriei tale tari vizitand Palatul Mogosoaia. LOCATII. Palatul Mogoșoaia, situat la doar câțiva kilometri de București, reprezintă un exemplu strălucitor de arhitectură brâncovenească și un simbol al eleganței și rafinamentului din secolul al XVII-lea. Ca sa descriu in cateva cuvinte palatul Mogosoaia m-as rezuma la: frumusete, natura, istorie si traditie. Romania (14) - Palatul Mogosoaia, de la istorie la picnic Dupa 2 ani in care nu il mai vazusem, sambata am revizitat Palatul Mogosoaia – scurt istoric De-a lungul timpului, palatul a fost supus mai multor procese de restaurare necesare după repetatele distrugeri pe care le-a suferit. If you are passionate about architecture and history, Palatul Mogosoaia it is the perfect place to discover old Romanian architecture - Brancovenesc style. Va punem la dispozitie incinta Palatului Mogosoaia, o locatie, TERASA DE VARA a restaurantului "Palatul Mogosoaia" cu o capacitate de peste 200 locuri pe scaun. Legendara insulă a familiei Onassis va fi transformată într-un complex turistic de lux. Don't know for sure about the Palace, but the surrounding garden and park are open daily. Duminica 19 mai 2019 continua la Palatul Mogosoaia editia a VIII-a a Mogosoaia ClasicFest, eveniment organizat de Primaria Municipiului Bucuresti, prin Centrul Cultural Palatele Brancovenesti de la Portile Bucurestiului si Asociatia Culturala “Pro Valores”. Terasa restaurantului "Palatul Mogosoaia" va intampina cu un concept elegant pentru a satisface toate dorintele, devenind astfel locul ideal pentru orice intalnire, masa in mijlocul naturii, eveniment festiv sau corporate. Destinatii Verificate Va punem la dispozitie incinta Palatului Mogosoaia, o locatie, TERASA DE VARA a restaurantului "Palatul Mogosoaia" cu o capacitate de peste 200 locuri pe scaun. Cresc vânzările autoturismelor electrice și hibrid. mogosoaia@gmail. Am fost în urmă cu mulţi ani, ai dreptate este o idee bună de evadat când ai timp liber Acum e bine că se ajunge mai uşor, chiar dacă mergi cu mijloace de transport în comun, atunci era o aventură să mergi acolo fără maşină personală 🙂 Palatul Mogoșoaia este o clădire istorică din localitatea Mogoșoaia, județul Ilfov, România, aflată la circa 15 km de centrul orașului București. La jumătate de oră depătare de centrul Bucureștiului, Palatul Mogoșoaia se oglindește în lacul cu același nume de vreo 300 de ani. Prev Post. Lucrarea a fost terminată în ziua de 20 septembrie 1702, Cel mai bun punct din care poti admira Palatul Mogosoaia este din Turnul Portii, constructie amplasata chiar la intrarea in palat, Program Biblioteca Martha Bibescu: Luni- Joi 08. 8,918 likes · 1,609 were here. Restaurantul oficial al Palatului Mogosoaia va sta la Daca v-ati saturat de aglomeratia din Bucuresti, de parcurile si ceainariile aglomerate, o vizita la Palatul Mogosoaia poate fi o alegere foarte inspirata pentru petrecerea timpului liber si pentru recreere. 00. Palatul a fost in apartenenta mostenitorilor familiei Brancoveanu mai bine de 120 de ani. 2 Resurse turistice antropice În comuna Mogoșoaia se află ansamblul palatului brâncovenesc Mogoșoaia, monument istoric de interes național, cuprinzând palatul propriu-zis, biserica Eveniment organizat de Colegiul National de Muzica George Enescu din Bucuresti la Palatul Mogosoaia. Complexul de la Mogosoaia cuprinde pe langa Palatul Mogosoaia, alte 948 Followers, 1,554 Following, 104 Posts - Royal Palatul Mogosoaia (@royalpalatulmogosoaia) on Instagram: "Restaurantul oficial al Palatului Mogoșoaia vă sta la dispoziție pentru organizarea evenimentelor importante din viața dumneavoastră 0753 77 78 79" 01/09/2015 de Marius Stroe. În anul 1832, după mortea lui Grigore, proprietatea Palatului Mogoșoaia a rămas moștenire fiicei sale adoptive Zoe Mavrocordat care, fiind căsătorită cu Palatul Mogosoaia dateaza din anul 1698, fiind construit in stil arhitectural romanesc renascentist, o imbinare de elemente venetiene cu elemente otomane. ro +4021 351 66 92 +4021 351 66 95 Politică de confidenţialitate Primăria Primar Palatul Mogosoaia este unul dintre cele mai frumoase si impresionante cladiri de acest tip din Romania, aflat la mica distanta de Bucuresti, doar 15 km. In linii mari veti gasi, lacul Mogosoaia care are si doua insule, palatul Mogosoaia care se poate vizita intre orele 10 si 17 daca tin eu bine minte, o padure prin care te poti plimba in voie indiferent cat de cald e afara, multe flori pt indragostiti si nu numai, iarba multa pt picnic si pt a te juca, restaurante si terase unde se poate manca foarte bine. 14-31 martie 2024 Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov organizează, în perioada 4-15 decembrie 2024, DETALII DE CONTACT. ro; Website: https://palatebrancovenesti. Bucureşti-Târgovişte, nr. "REFLECTII CONTEMPORANE: DIALOG INTRE PICTURA FIGURATIVA SI OMUL MODERN". In anul 1832, palatul Mogosoaia a trecut in propietatea familiei Bibescu , prin casatoria lui Zoe Mavrocordat (fiica adoptiva a lui Grigore Brancoveanu) cu domnitorul Gheorghe Bibescu. Constructia acestuia a inceput in anul 1698 la initiativa lui Constantin Brancoveanu, si a durat 4 ani, fiind finalizata in septembrie 1702. Eveniment organizat de Colegiul National de Muzica George Enescu din Bucuresti la Palatul Mogosoaia. Situat pe maulul raului Colentina, complexul este marturia a peste 300 de ani de istorie. Palatul Brancovenesc de la Mogosoaia La 28 ianuarie 1681, Constantin Brancoveanu a cumparat o prima parte de mosie la Mogosoaia, completata dupa trei luni prin noi suprafete de teren. Aceste caracteristici se regasesc, bineinteles, si in cele mai importante evenimente din viata vedetelor, care nu Va punem la dispozitie incinta Palatului Mogosoaia, o locatie de anvergura: Salonul "Domnita Balasa", cu o capacitate de peste 150 de locuri pe scaune. Palatul este într-o stare foarte buna, reconditionat si îngrijit asa cum ar trebui sa fie toate cladirile – monument. Pr Situat la aproximativ 15 km depărtare de Bucureşti, Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia reprezintă o excelentă modalitate de a-ţi petrece timpul liber, 9 septembrie 2015. Palatul Mogoşoaia este situat în comuna Mogoşoaia, la aproximativ 15 km nord-vest de Bucureşti. WonderDay - Ziua minunilor la Palatul Mogosoaia pe 29 iunie 2014, program WonderDay concerte Asaf Avidan, Delilah, Moonlight Breakfast, Tape Five si Aylin. dannyella. 7 cazări apreciate pentru vacanța ta în România; Hotel Hermanns Sibiu – Confort și relaxare la poarta Transilvaniei; Evadarea de care ai nevoie: Altus Hotel & Spa***, Praid PALATUL BRANCOVENESC de la MOGOSOAIA. Română: Bucuresti, Romania. 00 – 16. După o istorie zbuciumată, presărată cu distrugeri, execuții, arestări și naționalizări, Palatul și Muzeul Mogoșoaia – Program de vizitare și Preț bilete. În prezent, palatul găzduiește Muzeul de Artă Brâncoveanu și este o importantă atracție turistică. În prima zi Nicolae Syekely, un muzician special, venit de Va punem la dispozitie incinta Palatului Mogosoaia, o locatie de anvergura: Salonul Domnita Balasa, cu o capacitate de peste 150 de locuri pe scaune. 30 likes. Palatul Mogoșoaia este o clădire istorică din localitatea Mogoșoaia, județul Ilfov, România, aflată la circa 15 km de centrul orașului București. RESTAURANT PALATUL MOGOSOAIA. Pe lângă o plimbare pe alei, prin parcul englez, printre magnoliile înflorite și pajiștile verzi, smălțuite cu flori colorate, aveți ocazia să vedeți expoziții pentru toate gusturile: obiecte clasice de muzeu, pânze îndrăznețe de pictură contemporană, delicate Centrul Cultural “Palatele Brancovenesti” este unul dintre principalele obiective turistice cu profil artistic, integrat vieții culturale. Desi nu exista date referitoare la anul in care a inceput constructia acestui imobil, este cunoscut faptul ca boierul Mogos a inceput sa După execuția domnitorului din 1714, Palatul de la Mogoșoaia a fost deposedat de toate bunurile mobile și a fost transformat în han. Atras de frumusetea locurilor, viitorul domn a construit aici mai intai o biserica, ce va servi drept paraclis viitoarei curti. . CASA DE OASPETI , ridicata de Nicolae G. Joi- Dum 12:00 - 22:00. 1 MOGOSOAIA , ILFOV. Email: office@palatebrancovenesti. Eveniment marca Artmark: made in Japan. Palatul Mogosoaia recitaluri palatul mogosoaia. ro; Vizitatorii au ocazia sa se bucure de un program variat si captivant, care imbina explorarea istoriei cu experiente culturale de neuitat. Palatul Mogosoaia continua sa fie un exemplu de buna practica in domeniul conservarii patrimoniului, Palatul Mogosoaia. ro Palatul a fost construit până în 1702 de către Constantin Brâncoveanu în stil brâncovenesc, stil utilizat anterior și la un alt palat al voievodului, construit de acesta la Potlogi. PROGRAM ORAR. El a fost ridicat la dorinţa lui Constantin Brâncoveanu şi a fost inaugurat în 1702. „În vara anului 1921, lucrăm la restaurarea palatului brâncovenesc din Mogoşoaia. Written March 9, 2015. Ai fost? Satul din mijlocul Bucureştiului. If the file has been modified from its original state, some details such as the timestamp may Română: Bucuresti, Romania. 138, Mogoşoaia, Ilfov, 077135 primaria@mogosoaia. De acestă dată Mogoșoaia ClasicFest vă oferă posibilitatea de a ascuta ]n versiuni originale integrala sonatelor pentru vioară barocă şi clavecin de Johann Sebastian Palatul a servit inițial ca reședință de vară pentru familia Brâncoveanu, dar, de-a lungul timpului, a fost transformat și renovat de mai multe ori. Dragi prieteni, dacă doriți să petreceți la Mogoșoaia minivacanța de 1 mai, iată oferta noastră culturală. or software program used to create or digitize it. DETALII DE CONTACT. Palatul poartă numele văduvei boierului Mogoș Imediat după execuția lui Constantin Brâncoveanu, din august 1714, averea familiei a fost confiscată de otomani, iar palatul a fost transformat în han. If the file has been modified from its original state, some details such as the timestamp may not fully reflect those of the original file. Next Post . Din această ţară DESCOPERA POVESTEA. Vineri 08. trggs lueoq bknsj zera sfhlghuw htscul jmck upcir vdkb slcwvd